Scriu despre o problemă care pare să se fi împământenit în rândul unor persoane, fără să înțeleg pe deplin de ce. Rareori am avut experiențe neplăcute cu potențiali clienți sau clienți, însă lipsa de respect manifestată de o doamnă care m-a sunat astăzi, sâmbătă, la ora 12:30, m-a determinat să scriu aceste rânduri.
Redau doar pe scurt discuția.
Sună telefonul.
— Bună ziua, sunteți din București sau din Cluj-Napoca?
Îi răspund că sunt din Cluj și o întreb dacă este vorba despre o problemă urgentă, având în vedere că este sâmbătă. Îmi explică pe scurt situația și îmi spune ce dorește să rezolve. Îi răspund că, din ceea ce îmi descrie, există posibilitatea identificării unei soluții favorabile, însă este necesar să ne întâlnim, să primesc toate informațiile relevante și să analizez documentele. Urmează o serie de explicații prin care încearcă să îmi demonstreze ea mie cum ar trebui abordată problema, după care mă întreabă cât ar costa întregul demers. Îi comunic un onorariu estimativ, explicându-i că o ofertă corectă poate fi formulată doar după analiza situației concrete.
Din acel moment, discuția a degenerat. Mi s-a reproșat că solicit o sumă prea mare, că ar trebui să garantez succesul cauzei și că, în lipsa unei garanții de câștig, nu ar trebui să pretind plata unui onorariu. I-am explicat, calm, că avocatura este profesia mea, că ofer servicii juridice și că, asemenea oricărui alt profesionist, îmi desfășor activitatea în schimbul unui onorariu, ba mai mult legea îmi interzice să lucrez doar pe baza unui onorariu de succes. După aceea i-am urat o zi frumoasă și am încheiat conversația.
După această convorbire m-am întrebat de ce există încă persoane care consideră că avocatul ar trebui să ofere consultanță juridică gratuită sau că au dreptul să stabilească ele însele valoarea serviciilor juridice pe care le solicită. Nu suntem o organizație caritabilă doar pentru că apărăm drepturile oamenilor.
Pentru a ajunge să exercităm această profesie investim ani de studiu, pregătire continuă, examene și responsabilitate profesională, fără a mai face referire la investițiile materiale pe care le avem. De multe ori, ceea ce clientul primește nu este un produs pe care îl poate ține în mână, ci o analiză juridică, o strategie sau răspunsul la o întrebare care îl poate ajuta să evite un proces costisitor ori o greșeală cu consecințe serioase.
Faptul că rezultatul muncii este unul intelectual nu înseamnă că munca nu există.
Interesant este că puțini oameni negociază prețul unei mese la restaurant, al unei consultații medicale, al unei ședințe de contabilitate sau al unui serviciu de înfrumusețare. În schimb, atunci când vine vorba despre avocat, mulți consideră că totul este negociabil și că disponibilitatea profesională ar trebui să fie nelimitată.
Serviciile juridice presupun timp, cunoștințe și responsabilitate. Pentru acestea se plătește un onorariu, la fel cum se întâmplă în orice alt domeniu profesional.
Avem program de lucru, termene, ședințe de judecată și, la fel ca orice alt om, familie, prieteni și viață personală.
Există perioade în care suntem în concediu sau indisponibili. Dacă situația este urgentă, un mesaj sau un e-mail este întotdeauna o variantă mai potrivită decât apelurile repetate.
Faptul că nu primiți un telefon în fiecare săptămână nu înseamnă că dosarul a fost uitat. De cele mai multe ori, activitatea juridică se desfășoară în ritmul impus de instanțe, autorități sau alte instituții.
Pentru a putea identifica cea mai bună strategie avem nevoie de toate informațiile relevante. Omiterea unor detalii importante poate schimba complet analiza juridică a unei cauze.
Poate cea mai importantă idee dintre toate. Un avocat serios nu vă va promite niciodată un rezultat garantat. Obligația noastră este să folosim toate mijloacele legale și profesionale pentru a obține cea mai favorabilă soluție posibilă, însă decizia finală aparține instanței sau autorității competente.
Relația dintre avocat și client ar trebui să fie construită pe încredere, sinceritate și respect reciproc.
Respectul nu înseamnă să fiți întotdeauna de acord cu avocatul dumneavoastră și nici să acceptați fără întrebări ceea ce vi se spune. Respectul înseamnă să înțelegeți că în spatele fiecărei consultații, al fiecărui document redactat și al fiecărei strategii juridice există timp, pregătire și responsabilitate profesională.
Vă doresc mult succes în alegerea avocatului potrivit și, indiferent de alegerea făcută, vă îndemn să nu uitați un lucru simplu: respectul funcționează în ambele sensuri. Aceasta este baza oricărei colaborări reușite.
CONTACT: office@simonandreea-law.ro sau +40746814158