14 octombrie 2026

Actualizarea codurilor CAEN pentru PFA, II și SRL.
Ghid practic. 

Orice SRL, PFA sau întreprindere individuală înregistrată înainte de 1 ianuarie 2025 trebuie să își treacă codurile CAEN la noua versiune, CAEN Rev. 3. Termenul inițial, 25 septembrie 2026, a fost prelungit cu încă 6 luni, până în primăvara lui 2027. Mai jos găsiți, pe scurt, ce s-a schimbat, ce acte vă trebuie și ce riscați dacă amânați.

 

Ce s-a schimbat și până când aveți timp

Clasificarea activităților din economia națională (CAEN) a fost actualizată prin Ordinul președintelui INS nr. 377/2024 și se aplică din 1 ianuarie 2025. Firmele înființate după această dată primesc direct coduri Rev. 3; cele existente trebuie să își actualizeze obiectul de activitate la Registrul Comerțului.

Noul termen: Guvernul a anunțat ca dată-limită 25 martie 2027. Textul publicat vorbește însă doar de „6 luni” de la intrarea în vigoare a hotărârii, ceea ce ar duce spre 1 aprilie 2027. Recomandarea noastră: luați în calcul data mai timpurie, 25 martie 2027. Până atunci, codurile Rev. 2 și Rev. 3 pot fi folosite în paralel. Prelungirea nu elimină obligația, doar mărește timpul de a o îndeplini.

 

Procedura pentru SRL 

Pentru un SRL, totul depinde de un singur lucru: păstrați exact aceleași activități sau profitați de ocazie să adăugați ori să eliminați coduri?

 

Varianta 1 – doar conversie (aceleași activități, coduri noi).

  1. Identificați codurile actuale (Rev. 2) din certificatul constatator sau din RECOM.

  2. Găsiți corespondentul fiecărui cod în tabelul de corespondență Rev. 2 – Rev. 3 publicat de INS. Atenție la codurile desprinse în mai multe clase: acolo trebuie ales codul care descrie activitatea reală. – În această situație aveți nevoie de modificarea obiectului de activitate, varianta descrisă la punctul Important: dacă activitatea se desfășoară și la sedii secundare sau puncte de lucru, verificați și codurile autorizate acolo și e nevoie de depunerea declarației pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor de funcționare.

  3. Completați cererea de înregistrare (Anexa 2a), secțiunea dedicată actualizării la CAEN Rev.

  4. Depuneți cererea online, pe myportal.onrc.ro (cu semnătură electronică calificată), la ghișeu sau prin poștă/curier.

  5. Primiți noul certificat de înregistrare, eliberat gratuit.

 

Varianta 2 – conversie plus modificarea obiectului de activitate. Pe lângă cerere, sunt necesare:

  1. hotărârea adunării generale a asociaților sau decizia asociatului unic, cu codurile eliminate, cele păstrate și noul obiect de activitate, toate în Rev. 3;

  2. actul constitutiv actualizat;

  3. declarația pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor de funcționare pentru noile activități, potrivit Legii nr. 265/2022;

  4. dovada achitării taxelor ONRC pentru modificarea actului constitutiv.

Dacă activitatea se desfășoară și la sedii secundare sau puncte de lucru, verificați și codurile autorizate acolo.

 

Procedura pentru PFA și II

La PFA și întreprinderea individuală nu există act constitutiv sau hotărâre AGA, așa că procedura e mai scurtă. Cererea se depune pe formularul pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale (Anexa 2b).

  1. Stabiliți codurile Rev. 3 corespunzătoare activităților actuale, folosind tabelul de corespondență INS.

  2. Verificați limita de coduri din OUG nr. 44/2008: cel mult 5 clase CAEN pentru PFA și cel mult 10 pentru II. Conversia poate schimba numărul, pentru că unele clase se comasează, iar altele se divid.

  3. Completați Anexa 2b, bifând actualizarea la CAEN Rev. 3 și, dacă e cazul, modificarea activităților. Trebuie să verificați dacă aveți nevoie sau nu de depunerea declarației pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor de funcționare.

  4. Depuneți cererea online pe myportal.onrc.ro, la ghișeu sau prin poștă și păstrați noul certificat.

Pentru întreprinderea familială (IF), la modificarea activităților este necesar și acordul membrilor familiei.

 

Pe scurt: SRL, PFA, II

 

SRL

PFA

II

Formular ONRC

Anexa 2a

Anexa 2b

Anexa 2b

Doar conversie

Cerere; fără alte acte

Cerere; fără alte acte

Cerere; fără alte acte

Adăugare/eliminare activități

Hotărâre AGA/decizie asociat unic, act constitutiv actualizat, declarație pe proprie răspundere

Declarație pe proprie răspundere

Declarație pe proprie răspundere

Număr maxim de coduri

Fără limită legală

5 clase CAEN

10 clase CAEN

Cost ONRC

Gratuit pentru simpla conversie; taxe pentru modificarea obiectului

Gratuit

Gratuit

Depunere

Online (semnătură calificată), ghișeu, poștă

Online (semnătură calificată), ghișeu, poștă

Online (semnătură calificată), ghișeu, poștă

 

Ce riscați dacă nu actualizați

Hotărârile privind CAEN Rev. 3 nu prevăd amendă pentru simpla întârziere și nici dizolvarea firmei. Riscurile reale sunt altele:

  • Activitate neacoperită de cod. Dacă un cod vechi s-a divizat și noul cod ales nu mai acoperă ce faceți efectiv, activitatea poate fi considerată neautorizată. Legea nr. 296/2023 (art. LVI) sancționează această faptă cu amendă de 5.000–35.000 lei pentru persoane juridice și 2.000–15.000 lei pentru persoane fizice.

  • Probleme cu autorizațiile și finanțările. ANAF, băncile, programele de finanțare și autoritățile care emit autorizații (ISU, DSP, DSVSA) lucrează tot mai mult cu codurile Rev. 3.

 

Greșeli frecvente

  • Alegerea automată a primului cod din tabelul de corespondență, fără a verifica dacă descrie activitatea reală.

  • Depășirea limitei de 5 coduri (PFA) sau 10 coduri (II) după conversie.

  • Uitarea codurilor de la sediile secundare și punctele de lucru.

  • Amânarea până în ultimele săptămâni, când Registrul Comerțului e aglomerat.

 

Întrebări frecvente

  1. Am ratat termenul de 25 septembrie 2026. Ce fac?

Nimic grav deocamdată: HG nr. 788/2026 a deschis o nouă perioadă de 6 luni. Depuneți actualizarea cât mai curând, înainte de 25 martie 2027.

  1. Firma mea a fost înființată în 2025. Trebuie să fac ceva?

De regulă, nu: entitățile înregistrate după 1 ianuarie 2025 au primit direct coduri Rev. 3. Merită totuși verificat certificatul constatator.

  1. Plătesc taxe la ONRC?

Simpla conversie, cu aceleași activități, este gratuită, iar noul certificat se eliberează fără plată. Dacă modificați și obiectul de activitate, se achită taxele obișnuite. Din experiența noastră majoritatea societățile trebuie să își modifice obiectul de activitate.

  1. Pot face totul online?

Da, prin myportal.onrc.ro, cu semnătură electronică calificată sau prin avocat.

  1. Trebuie să am în vedere și alte modificări?

Da, este momentul oportun să verificați durata mandatului administratorului, termenul pentru care s-a constituit sediul societății și dacă este sau nu nevoie de majorarea capitalului social.

 

Cum vă putem ajuta

Pregătim și depunem actualizarea codurilor CAEN pentru SRL, PFA, II și IF, online, fără să fie nevoie să mergeți la Registrul Comerțului. Verificăm corespondenta fiecărui cod cu activitatea reală, redactăm hotărârea și actul constitutiv actualizat când e cazul și urmărim dosarul până la emiterea noului certificat.

Ne puteți contacta prin email: office@simonandreea-law.ro, sau la secțiunea programare.

Articolul are caracter informativ și nu ține loc de consultanță juridică pentru o situație concretă.

 

Articole din această categorie

arrow left
arrow right

CONTACT: office@simonandreea-law.ro sau +40746814158

Cluj-Napoca, str. I.P.Voitești, nr. 1-3, bl. D, sc. 4, ap. 62, jud. Cluj